Beneficiarul programului Leader este Grupul de Acţiune Locală (G.A.L.) (denumit în continuare GAL, cunoscut şi ca Grup de Iniţiativa Locală), care reprezintă parteneriate constituite între diverşi reprezentanţi ai sectorului socio-economic din teritoriul şi care determină direcţia de dezvoltare a regiunii.
Un Grup de Acțiune Locală (acronim GAL) este o formă de parteneriat constituit într-un teritoriu rural care reunește reprezentanți ai sectoarelor public, privat și ai societății civile din teritoriul respectiv, creat cu scopul de a implementa metodele LEADER (acronim din franceză: Liaison entre actions de développement de l’économie rurale) de dezvoltare rurală.
O astfel de structură este finanțată în baza unei bugetări prin intermediul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (acronim FEADR), scopul fiind participarea la cofinanțarea proiectelor de tip LEADER din arealul de acoperire. GAL-urile elaborează o strategie de dezvoltare rurală sau locală (acronim SDR sau SDL) locală integrată și sunt responsabile de implementarea acesteia
În ce priveşte forma de constituire a acestora, în statele membre, GAL-urile au diferite structuri legale, şi anume: asociaţii non-profit, asociaţii/fundaţii, autorităţi locale sau regionale, societăţi comerciale, cooperative, GAL-urile aleg proiectele care vor fi finanţate în cadrul strategiei. De asemenea, pot selecta proiecte de cooperare.
GAL-urile elaborează o strategie de dezvoltare rurală locală integrată şi sunt responsabile de implementarea acesteia în perioada de finanţare. Această strategie trebuie să facă obiectul unui consens larg la nivelul tuturor actorilor. Ea are la bază o analiză-diagnostic a teritoriului care are ca obiectiv prezentarea unei situaţii complete a teritoriului şi reperarea punctelor forte şi slabe pentru a putea identifica priorităţile de dezvoltare. Aceasta se realizată în partenariat cu totalitatea actorilor potenţiali din teritoriu care trebuie asociaţi din stadiul cel mai incipient cu putinţă în demersul de dezvoltare. Cei implicaţi pot fi:
- Persoane fizice şi/sau asociaţii ale lor care reprezintă interesele sferei sociale-nonprofit;
- Agenţi economici interesaţi;
- Administraţii locale, instituţile publice judeţene, regionale, naţionale, europene care au ca atribuţii realizarea de politicii regionale, armonizarea politicilor sectoriale şi teritoriale.
Foarte important ca în structura GAL-ului partea privată şi sectorul non-profit să reprezinte majoritatea şi nu sectorul public. Responsabilitatea comună creează premise pentru rezolvarea problemelor şi realizarea echilibrului între posibilităţi şi necesităţi.
G.A.L. sunt inițialele care definesc Grupurile de Acțiune Locală, un parteneriat public-privat cu un rol esențial în mediul rural prin PNDR 2007-2013, contribuind la dezvoltarea zonei de pe raza teritoriului unde au fost înființate aceste organisme. În noul PNDR 2014-2020, importanța GAL-urilor este mult mai mare, proporțional cu bugetul aproape dublu, ce va atinge aproape 700 de milioane de euro până la finele programului.
În prezent, în România funcționează 239 de GAL-uri , faţă de perioada anterioară 2007-2014 când numărul lor a fost 163.
Grupurile de Acțiune Locală reprezintă un parteneriat public-privat, în care partea publică deține un procent de maxim 49%, la nivel decizional și la nivel de alcătuire, iar minim 51% este deținut de partea privată.
GAL-urile sunt reglementate de Regulamentele Europene ca structuri de dezvoltare locală, practic au ca obiectiv principal dezvoltarea zonelor unde sunt implementate. Aceste entități sunt organizații non-guvernamentale, care au ca obiectiv specific dezvoltarea zonei în care sunt instituite.
Funcționarea Grupurilor de Acțiune Locală se bazează pe implicarea activă a actorilor locali, care au rolul de a identifica direcția majoră de dezvoltare a ariei teritoriale pe raza căreia se află GAL-ul respectiv, implicând totodată, toți locuitorii acelei zone.
Delimitarea teritorială a GAL-urilor se face printr-o hotărâre a Consiliului Local de aderare la Grupul de Acțiune Locală din zona respective, sau a consiliului de administraţie, consiliului director la structurile private.
GAL-urile se înfiinţează prin iniţiativa inițiativa partenerilor de a constiui un astfel de organism la nivel microregional şi care trebuie, în primul rând, să-și elaboreze o Srategie de Dezvoltare Locală (S.D.L.).
Pentru perioada 2014-2020 fondurile destinate GAL-urilor, aproape că au fost dublate, astfel că, dacă pe vechiul program, GAL-urile au primit o finanțare de aproape 400 milioane de euro, iar pentru PNDR 2014-2020 alocarea ajunge la aproximativ 700 milione de euro.
În perioada 2007-2013 fiecare Grup de Acțiune Locală a avut la dispoziție un buget de lansare de proiecte de 2.850.000 euro din care au lansat linii de finanțare. Ajutorul financiar public care a fost disponibil anterior a fost de aproximativ 370 milioane de euro. În actuala programare, 2014-2020, cifra a crescut, la aproximativ 650 milioane de euro, care va fi distribuită prin intermediul Grupurilor de Acțiune Locală pe diverse tipuri de proiecte.
Pentru a accesa banii prin intermediul GAL-urilor, fermierii depun proiecte respectând întocmai condițiile înscrise în Ghidul Solicitantului aferent măsurii pe care vrea să o acceseze din PNDR 2014-2020.
Obiectivul principal al GAL-ului este dezvoltarea zonei rurale respective. Aceastasta înseamnă că, prin consultarea actorilor locali importanți, se stabilesc prioritățile de finanțare ale teritoriului.
Fiecare Grup își propune un număr de 6-9 linii de finanțare prioritare pentru zonă, fie că vorbim de dezvoltarea fermelor, investiții în turism, servicii non-agricole, instalarea tinerilor fermieri, dezvoltarea de asociații și de cooperative. Stabilirea acestor linii de finanțare prioritare depinde foarte mult de ceea ce stabilește, prin consultare publică, Comitetul de Coordonare al GAL-ului. Fiecare GAL își adaptează propria strategie la condițiile locale specifice. Teoretic, dacă luăm în calul toată țară, absolut toate măsurile care sunt cuprinse în PNDR 2014-2020 pot fi incluse în GAL-uri, dacă există decizia locală.
Grupurile de Acțiune Locală pot creea măsuri atipice şi innovative. În cazul în care la nivel local se identifică o nevoie specială care trebuie să fie acoperită printr-o finanțare, dar pentru care nu există o măsură inclusă în PNDR, GAL-ul poate pune bazele unei măsuri inovative, atipice, pe care o poate cuprinde în Strategia de Dezvoltare Locală și poate finanța, prin această măsură, un anumit tip de investiții care nu poate fi finanțat direct prin PNDR.
Grupurile de Acțiune Locală propun o abodare de jos în sus. Decizia este luată la nivel local, ceea ce presupune că, selecția proiectelor se face la nivel local.
Există un Comitet de Selecție la nivelul GAL-ului care, pe baza avizului experților tehnici, care sunt angajați în cadrul Grupului de Acțiune Locală, decid selecția proiectelor. Odată selectate, aceste proiecte sunt trecute pe o listă, care este adresată Agenției de Finanțare a Investițiilor Rurale de pe raza județului unde se află GAL-ul. În felul acesta, AFIR-ul nu mai face o altă selecție a proiectelor, ci face o reverificare a unor criterii de eligibilitate, practic o supraverificare pe criteriile strict tehnice. Dacă și această fază este depășită Agenția încheie direct contractele cu beneficiarii selectați de GAL.
Banii nu trec direct prin GAL, suma este alocată finanțării prin GAL-uri, Grupurile de Acțiune Locală au rolul de entitate de ordonanțare a finanțărilor.
Aceste organisme înființate la nivel local se ocupă doar de elaborarea și implementarea unei strategii de dezvoltare locală.
GAL-urile nu oferă consultanță fermierilor în sensul elaborării documentaţiei, pentru că asta ar presupune un conflict de interese, ci doar îi informează prin acţiuni de animare organizate periodic în zona de responsabilitate . Grupurile de Acțiune Locală deschid linia de finanțare și invită toți potențiali beneficiari din teritoriu să depună proiecte.
Se pot depune mai multe proiecte decât este volumul liniei de finanțare și atunci, GAL-ul face analiza tehnică și propune Comitetului de Selecție să fie selectate și finanțate proiectele care se află în vârful ierarhiei și care se încadrează în anvelopa financiară
În funcție de punctajul care se acordă proiectului, procentul valorii nerabursabile poate să fie mai mic sau mai mare. Astfel plafonul maxim acordat pe un proiect este de 200.000 euro nerambursabili. Dacă de exemplu luăm în calcul un proiect care are o finanțare de 50%-50%, valoarea maximă a proiectului poate fi de maxim 400.000 euro.
Pentru perioada 2007-2013 Grupurile de Acțiune Locală au beneficiat de un buget uniform care a fost acordat indiferent de marimea teritoriului, care intra în aria de acoperire a GAL-ului.
Începând din 2016, bugetul GAL-urilor nu va mai fi unul uniform ci funcție de numărul populației și teritoriul acoperit de fiecare GAL, iar o marjă a fost alocat pentru calitatea strategiei, ceea ce înseamnă că un GAL, chiar dacă e de dimensiune mai mică, poate să primească sume foarte consistente dacă propune o strategie de calitatea foarte înaltă.
